Gabriel Oprea demisionează din Senat începând cu 1 octombrie, el depunând luni la Senat o cerere de demisie. După ce demisia sa va deveni oficială prin publicarea în Monitorul Oficial, procurorii DNA vor putea solicita urmărirea sa penală pentru ucidere din culpă, în dosarul privind moartea polițistului Bogdan Gigină, președintelui Klaus Iohannis. Solicitarea va fi similară cu cea depusă la Senat și respinsă la vot, fără ca procurorii să fie nevoiți să aducă probe noi.
Pe pagina personală de Facebook, Gabriel Oprea a dat explicații inedite, într-un veritabil discurs electoral, despre ceea ce l-a condus la demisia din Senat.
„Plătesc de fapt pentru că am îndrăznit să vorbesc despre interesul național, despre valori tradiționale, despre Armată și Biserică, pentru că am îndrăznit să pun tricolorul românesc în ținutul secuiesc, pentru că am încurajat arborarea drapelului. Iată că tot ceea ce am facut din suflet și dintr-un patriotism sincer, așa cum am fost educat în familie și în Armată, se întoarce acum împotriva mea”, scrie Oprea.
„Nimic nu este întâmplător, atunci când vine vorba despre parcursul României din ultimii ani. A căzut un guvern legitim, a venit un guvern de oameni scoși din jobenul „european”, s-au fabricat partide și a fost distrus sistematic principiul separării puterilor în stat. Prin acuzații aberante s-au desfăcut guverne, s-au dat jos miniștri, s-au schimbat majorități. Cine crede că este o întâmplare este naiv”, mai scrie Oprea.
„M-am întrebat adesea ce și cui am greșit. Eu știu că am fost mereu un om corect. Nu am furat, nu am luat mită, nu am făcut afaceri ilegale. Nu am niciun dosar, nicio suspiciune de corupție, nici măcar un articol de presă în care să se spună cu subiect și predicat că aș fi făcut ceva ce intră în categoria faptelor de corupție”, mai scrie Oprea, în ciuda dezvăluirilor de presă prin care se arată că a beneficiat în mod direct de luarea de mită a primarului sectorului 2, Neculai Onțanu, sau a nepoatei sale, avocata Loredana Radu.
„Cum poate fi vinovat de ucidere din culpă un om care era pasager într-un autoturism neimplicat în accident? Această speță, în care pasagerul de pe bancheta din spate este cercetat pentru ucidere din culpă, este cred o premieră mondială”, mai scrie fostul ministru de Interne, deși procurorii DNA îl acuză de ucidere din culpă în raport cu faptul că a dat personal dispoziție să fie însoțit la orice deplasare de un dispozitiv al Poliției Rutiere, inclusiv de un motociclist.